Povestea mea începe într-o zi de Duminică, undeva în centrul Transilvaniei, într-un orășel de pe malul Mureșului. Cei care mă cunosc, observă ușor cum, în decursul unei conversații amicale, accentul meu înclină spre acea zonă. În lumea aceea, de care jumătate din populația țării nu-și mai amintește, singura distracție televizată accesibilă copiilor era o jumătate de oră de desene animate la TVR, Sâmbătă după-amiază. Nu aveam la dispoziție jocuri video, nici internet, iar telefonul fără fir era numele unui joc IRL, nu al unui device. Trebuia să ne folosim imaginația. Printre dealuri și pe malul râului, am descoperit împreună cu prietenii mei, un mediu de exprimare artistică la îndemâna oricui: lutul. 
Îmi amintesc că într-o dimineață de Marți, în care oamenii se întorceau de la târgul săptămânal, am văzut la cineva niște jucării din ceramică pictată, niște păsări. „Cred că aș putea face și eu așa ceva din lut”, am gândit eu cu voce tare. „Astea nu sunt chiar atât de ușor de făcut” m-a pus pe gânduri Bunica. În câteva momente însă, am auzit cel mai frumos lucru din lume de la Corina, fiica vecinilor noștri, cu vreo șapte ani mai mare decât mine, de care eram îndrăgostit, cum putea fi un băiețel de 5 ani: „Ba cred că le-ai putea face și tu, mai frumoase decât astea”. Nu cred că am mai avut vreo îndoială de atunci în privința abilităților mele artistice. 
Cu timpul, în cei 33 de ani +TVA pe care îi număr, am studiat caligrafia, artele plastice, arhitectura, și câteva meserii care mi-au extins posibilitățile de creație în aproape orice material.
În domeniul sculpturii și al incizării textului în piatră, îmi place să spun o poveste prin ceea ce fac și mă bucur să o transmit generațiilor ce vor urma. Consider povestea ta, unică, ce va rămâne tăiată în piatră pentru totdeauna, o oportunitate pentru ca munca minții și a mâinilor mele să reziste mult timp, după ce voi fi pus dalta și ciocanul în cutie definitiv. 

Andrei Georgescu